practice area: Tribunalul Bacău, Legea nr. 10 din 2001, Legea nr. 247 din 2005
Având in vedere faptul ca persoana reprezentată de către cabinetul nostru a fost singura care a înaintat notificare si a urmat procedura specială prevăzută de către legiuitor in mod expres prin dispozițiile Legii nr. 10 din 2001, este evident, si in ordinea juridica a lucrurilor, faptul ca a devenit, in virtutea dreptului de acrescământ, singurul proprietar al imobilelor cu privire la care Tribunalul Bacău a admis contestația formulată în temeiul Legii nr. 10 din 2001 dispunând restituirea în natură a imobilelor trecute în domeniul public. Argumentele noastre formulate în momentul construirii poziției procesuale au vizat următoarele aspecte: Procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, care este obligatorie, se declanşează prin notificarea formulată în condiţiile art. 22 din legea specială, iar, conform alin. (2) al acestui text,  „notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia”. Notificarea, care trebuie să cuprindă elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, este actul prin care titularul cererii îşi valorifică dreptul la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului preluat de stat, şi nu un act de conservare a bunului existent în patrimoniul coproprietarilor, pentru a profita tuturor persoanelor care, deşi se consideră îndreptăţite la restituire, nu au formulat notificare. Așa cum s-a apreciat constant și unanim în practica judiciară (Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.  6967 din 25 iunie 2009; Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4833 din 17 mai 2006; Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1591 din 02 februarie 2005) faţă de prevederile art. 4 din Legea nr. 10 din 2001, care se coroborează cu art. 697 Cod civil, persoanele îndreptăţite la cota-parte din imobil care nu au formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001, sunt asimilate renunţătorilor, operând acrescământul. Art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10 din 2001 stabileşte că: „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire”. Astfel, în situaţia în care numai o parte dintre moştenitorii proprietarilor deposedaţi de stat au cerut restituirea imobilului, acesta se cuvine celor ce s-au conformat Legii nr. 10 din 2001, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale. Succesorii nu dobândesc în nume propriu dreptul la restituire ci ca moştenitori ai antecesorului lor, singurul cu privire la care se pune problema funcţionării dreptului de acrescământ. În aceste conditii, în care ceilalți moștenitori nu au urmat procedura specială, este evident faptul că a operat acrescământul, reclamanta dobândind în cota de 1/1 dreptul de proprietate asupra bunurilor cu privire la care se solicită restituirea în natură. Regula instituita prin legea speciala este una derogatorie de la dreptul comun, pentru ca în speță se pune în discuție distincția dintre calitatea de ,,persoană îndreptățită’’ (noțiune definită prin art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10 din 2001) și calitatea de ,,moștenitor al fostului proprietar’’ (definită prin art. 650 și urm. din vechiul Cod civil). Legiuitorul a urmărit să înlature aplicarea regulii unanimitatii în această materie, lăsând la dispoziția persoanelor care se considerau îndrituite să beneficieze de pe urma prevederii speciale – în temeiul unui drept propriu ori al unuia pierdut din patrimoniul antecesorilor – posibilitatea de a se adresa în procedura prealabilă administrativă entității deținătoare, probând atât calitatea, cât si întinderea dreptului invocat (Curtea de Apel Constanta, Decizia nr. 308/C/27.12.2010). Pe de altă parte, legea a avut în vedere că norma speciala nu se raporta la un bun existent în patrimoniul antecesorului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ci la unul aflat în patrimoniul unei entități deținătoare, ca efect al preluării lui abuzive de către stat; legea nu a recunoscut astfel de plano, în virtutea calitatii de mostenitor acceptant, a calității de ,,persoană îndreptățită’’, ci a subsumat-o conditiei impuse, de notificare într-un anumit termen si cu depunerea documentației doveditoare a dreptului. Este important în astfel de cauze de a realiza faptul că nu ne aflăm pe tărâmul dreptului succesoral, care consacră recunoașterea drepturilor conferite de calitatea de moștenitor prin prisma înscrisurilor emise în procedura dezbaterii succesorale, ci în domeniul recunoașterii unui drept de proprietate, supus unei reglementări speciale care implică anumite condiții exprese, termene si proceduri clare prin care se poate recunoaște și valorifica acest drept. Operând astfel dreptul de acrescământ, instanța de judecată a înlăturat apărările entității deținătoare arătând expres faptul că deși imobilul face parte din domeniul public potrivit unei hotărâri emise de Consiliul Local aprobate prin hotărâre de guvern, aceste acte normative au caracter inferior Legii nr. 10 din 2001, fapt pentru care urmează să admită contestația și să oblige entitatea deținătoare să restituie în natură terenul pe care nu sunt construite blocuri de locuințe (Sentința civilă nr. 1147/2009 – Tribunalul Bacău, Secția civilă).
Informații de contact:
Lun - Vin: 8:00 - 17:00
Vaslui, strada Stefan cel Mare, nr. 91
Ne găsiți aici:
Informații de contact:
Lun - Vin: 8:00 - 17:00
Vaslui, strada Stefan cel Mare, nr. 91
Ne găsiți aici: