avocat CEDO
|

C.E.D.O. – Muscalu v. Romania (80825/13) – Provocări probatorii

În această cauză a trebuit să răspundem unei provocări neașteptate determinate de faptul că, deși se cunoșteau deficiențele sistemului penitenciar atât la nivel european cât și la nivel național, reprezentantul Statului român, în apărările formulate, a ales să prezinte Curții Europene o situație substanțial diferită și să afirme faptul că reclamantul a beneficiat de condiții normale (…)

Contestare proces verbal de sancționare pentru nerespectarea dispozițiilor cuprinse în ordonanțele militare
|

Contestare proces verbal de sancționare pentru nerespectarea dispozițiilor cuprinse în ordonanțele militare

Observând din ce în ce mai multe situații în care persoanele fizice reclamă un comportament inadecvat din partea organelor cu atribuții în controlarea documentelor justificative ale cetățenilor care se deplasează pe perioada limitării acestui drept prin dispozițiile ordonanțelor militare, am considerat necesar a oferi, cu titlu informativ, câteva detalii cu privire la procedura care poate fi accesată în vederea remedierii eventualelor abuzuri comise de către autorități.